Știți citatul ăla cu a journey of a thousand miles begins with a single step? A fost folosit atât de des în social media încât acum pare că a rămas gol, lipsit de esență. A devenit un stereotip, deși spune un adevăr de care ne împiedicăm adesea. Și totuși, oricât de îndepărtate ar părea visurile noastre, realitatea ne-a arătat că e suficient să facem primul pas pentru ca restul pașilor să vină natural. Aproape niciodată ușor, în linie dreaptă, unul după altul, la intervale regulate de timp, dar sigur căci atât timp cât urcăm, treptele vor continua să se înmulțească sub picioarele noastre. Așa spunea Kafka și eu îl cred. 🙂

Follow your dreams. They know the way. Kobi Yamada

post

Mi-am dorit mereu să îmi fac un blog. Încă de când nu erau la modă. Am avut multe tentative: poezie, proză scurtă, mâncare sănătoasă. Le-am șters pe toate (sau cel puțin sper :D).

Apoi, anul trecut, într-o vreme când aproape că a dispărut mirajul blogurilor, iar conținutul video a devenit rege, m-am trezit că mi-am făcut un blog de călătorii. După un an și câteva luni de scris despre călătorii și peste 100 000 de cititori mai târziu, mi-am dat seama că vreau să scriu și despre cărțile pe care le citesc, ideile care mi se învârt prin minte, oamenii faini pe care îi cunosc, frământările care mă rod, evenimentele cool la care particip. Așa a început să mi se zbată un gând cum că ar fi fain să o pun de-un nou blog, iar ăsta e primul pas.

Primul pas dintr-o nouă aventură.

M-am întrebat dacă vreau să trec din nou prin spirala creării și dezvoltării unui nou blog: alergat după cititori, promovare pe grupuri, creat comunitate, câteva sute de vizualizări pierdute-n statistici, timp liber investit în articole scrise și refăcute de o sută de ori până să vadă butonul de publish.

E greu să crești un al doilea blog. E cam ca atunci când faci un copil, reusești printr-o minune să îl faci mare, iar apoi te gândești să mai faci un copil și toată nebunia aia de a avea din nou un bebeluș în casă te îngrozește și te emoționează în același timp. Cam așa mă simt eu acum: cu un blog măricel de mână și cu unul mic de tot care se agață de picioarele mele.

Dar here I am, primul pas a fost deja făcut, iar eu simt din nou în oase emoția publicării primului articol. Fără să vreau îmi trece prin minte și un ce o să zică lumea, dar îl alung rapid imediat ce îmi amintesc că am creat acest blog tocmai pentru a pune umărul la spargerea prejudecăților. Tocmai pentru că ar trebui să facem mai mult din ce ne place fără să ne intereseze gura lumii.

Despre ce mi-am propus să scriu?

  • Cărți care mi-au plăcut;
  • Oameni faini, povești care inspiră;
  • Evenimente care schimbă mentalități, aduc oamenii mai aproape, combat stereotipuri, fac lumea mai bună;
  • Feminismul de ieri și azi, din culisele provocării de a fi femeie în secolul 21;
  • Stereotipuri și prejudecăți.

Așadar, vă invit să lăsați prejudecățile la ușă și să povestim despre o lume mai bună.

Be kind,

Cristina

2 thoughts on “Primul pas

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.