Aveam 25 de când mi-a apărut prima acnee moderată. Pur și simplu.

Toată adolescența nu avusesem mai mult de câteva coșuri, ici și colo, din când în când, cu precădere când eram la mentruație și iată-mă la 25 de ani, după ce reușisem să trec de perioada de coșmar a fiecărui tânăr, cu tenul invadat de bubițe mici și inestetice.

Primul dermatolog la care am fost mi-a spus să nu îmi fac griji pentru că este o acnee care va trece singură, așa cum a venit. Adică pur și simplu. Așa că m-am pus pe așteptat. N-a trecut. Dimpotrivă, s-a agravat.

Al doilea dermatolog mi-a propus să facem niște teste de sânge. Am verificat și nivelul hormonilor pentru a ne asigura că nu există o invazie de hormoni masculini. Analizele n-au arătat nimic dubios, așa că am așteptat din nou. N-a trecut. Dimpotrivă, s-a agravat.

Al treilea dermatolog m-a trimis și la ginecologie. S-a gândit la ovarele polichistice care pot aduce cu ele și acnee. Rezultatele au arătat că nu e cazul să ne facem griji în privința ovarelor. Erau cuminți, n-aveau chisturi. Așa că ce puteam face? Am așteptat din nou. N-a trecut. Dimpotrivă, s-a agravat.

Al patrulea dermatolog mi-a zis că nu există niciun tratament pentru acneea mea. Nu era nici suficient de agravată încât să îmi dea pastile, nici nesemificativă încât să o lăsăm în pace. Tot ce am primit a fost sfatul de a curăța fața foarte bine dimineața și seara (ceea ce făceam deja de mult timp), cu rugămintea de a îmi ține mâinile departe de față indiferent cât de curate cred eu că ar fi.

În toți acești ani am încercat o grămadă de produse foarte scumpe: apă micelară, gel purificator, cremă corectoare Effaclar Duo, cremă de curățare și cremă hidratantă de la Roche-Posay; apă termală, spumă de curățare, loțiune tonică, gel de curățare în profunzime și apă micelară de la Vichy; apă micelară, emulsie pentru imperfecțiuni sau gel de curățare de la Avène. Toți doctorii dermatologi la care am fost mi-au recomandat tratamente complete scumpe pentru curățarea și îngrijirea tenului, dar nimic n-a funcționat cu adevărat.

Acneea mea era diferită: mici puncte albe, aparent inofensive, pe obraji și bărbie. Cum erau foarte inestetice (nu aveau puroi, erau apoase), evident le spărgeam. De acolo se dezlănțuia iadul pentru că aproape imediat deveneau roșii, mari și dureroase. Foloseam corector și două straturi de fond de ten, dintre care unul cu acoperire foarte mare și reușeam să le ascund atât de bine încât nimeni nu credea că am acnee. Și totuși eu aveam, mă frustra și mă complexa. Probabil mai ales pentru că fusesem învățată să am un ten curat fără nici cel mai mic efort, iar acum, dintr-o dată mă luptam cu această acnee matură căreia nu-i găsea nimeni leacul.

Impresii produse din gama Gerovital Stop Acnee

La un moment dat, am descoperit întâmplător, într-un supermarket Kaufland, o cremă foarte ieftină care promitea să regleze secreția de sebum cu până al 58,24%. Costa vreo 14 lei, așa că mi-am cumpărat-o, m-am dat o dată cu ea, dar am uitat-o într-un dulap. Am redescoperit-o după vreo lună și am început să o folosesc zilnic, dimineața și seara, imediat după curățarea feței. După ce am folosit un tub mi-am dat seama că îmi dispăruseră coșurile și am început să mă interesez să văd ce alte produse mi-aș mai putea cumpăra. Așa am descoperit toată gama Gerovital Stop Acnee.

Astăzi, gama Gerovital Stop Acnee conține 7 produse, eu am testat doar 4.  Despre aceste 4 produse ieftine care în cazul meu chiar au funcționat mi-am propus să vă povestesc în acest articol:

gama gerovital stop acnee
Gama Gerovital Stop Acnee

Produsele conțin ingrediente cunoscute pentru combaterea acneei, printre care acidul salicilic, Sebarylul, Soothex, Silica Silylate şi acidul glicolic. Am observat că mețin pielea uscată și dau o senzație fresh.

1. Gelul spumant purifiant conține acid salicilic natural (din salcie) și capsule emoliente cu vitamina E care ajută la curățarea și eliberarea porilor și lasă pielea fină, fără să o usuce. Se aplică pe pielea umedă, se masează până face spumă și se clătește ușor. Promite să reducă activitatea bacteriană cu până la 90,70%, nu cred că poate vindeca acneea severă, dar dacă aveți un ten gras sau chiar un ten cu probleme sau acnee moderată, merită să-l încercați. Costă vreo 16 lei și poate fi cumpărat de pe site-ul Farmec, aici: gel spumant purifiant Gerovital.

Gel spumant purifiant Gerovital Stop Acnee
Gel spumant purifiant Gerovital Stop Acnee

2. Cremă-gel Sebum Control este gândită ca o cremă pentru tenul seboreic mix și cel cu tendință acneică. Îmi place că are o textură ușoară și imediat după aplicare îmi dă o senzație fresh. Nu îmi place că după ce intră în piele (foarte rapid), îmi simt pielea puțin uscată din cauza pudrei de silice folosită în componența cremei-gel pentru a absorbi cantități mari de sebum (tenul meu e super ciudat, este foarte gras all day long, dar foarte uscat după fiecare spălare) și e nevoie de un mic artificiu pentru a îmi hidrata pielea (aplic ulterior puțină cremă hidratantă de la Elmiplant – alt brand cu produse ieftine și faine, mai puțin în zona T). Chiar și așa, este o cremă care funcționează în cazul meu tocmai pentru că usucă pielea și împiedică excesul de sebum să producă o explozie de coșuri. So, aleg senzația ușoară de piele uscată în locul coșurilor inestetice.

Costă tot vreo 16 lei, are 50 de ml și, folosită de 2 ori pe zi, mie îmi ajunge cam o lună. Poate fi cumpărată aici: cremă-gel sebum control Gerovital.

Crema-gel sebum control si crema ultra-activa Gerovital Stop Acnee
Cremă-gel Sebum Control și cremă ultra-activă din gama Gerovital Stop Acnee

3. Crema ultra-activă este o formulă concentrată și se aplică doar pe zonele cu probleme. Și ea conține acid salicilic natural extras din salvie, deci atenție dacă sunteți alergici/e la aspirină. Este recomandată persoanelor cu ten mixt, gras și acneic pentru toate grupele de vârstă și costă 14 lei și poate fi cumpărată aici: cremă ultra-activă Gerovital. 

4. Masca Film Purificatoare – eu o folosesc de puțin timp, o dată pe săptămână. Îmi place că nu îmi usucă pielea, ci o lasă fresh. Se exfoliază foarte ușor după 10-15 minute, iar ulterior tenul este vizibil mai luminos și mai fin, machiajul se aplică mai ușor. Extractul de ceai verde are efect antioxidant și stimulează cicatrizarea rănilor și leziunilor, iar ingredientul activ Ac.Net™ reglează secreția de sebum. Costă 14 lei și poate fi cumpărată aici: mască purificatoare Gerovital.

Eu m-am obișnuit să o aplic după duș, mi se pare că obțin rezultate mai bune.

Dacă vreți doar primele trei produse, puteți achizițona pachetul format din gel de curățare, cremă-gel și cremă ultra-activă la prețul de 37, 78 lei (10 lei economisiți). Îl găsiți aici: kit tratament cosmetic. 

Masca Film Purificatoare Gerovital Stop Acnee
Masca Film Purificatoare din gama Gerovital Stop Acnee

Ce îmi lipsește din gama Gerovital Acnee Control?

N-am încercat 3 produse: benzile de curățare a punctelor negre, crema CC matifiantă (am încercat-o și nu mi se potrivește) și fiolele antiacnee pe care chiar îmi propun să le încerc cât mai curând. Promit să revin cu feedback 🙂

Cât de important e ritualul zilnic de îngrijire a feței pentru un ten curat?

Extrem de important. Atât pentru persoanele care își doresc un ten curat, cât și pentru cei care au probleme cu acneea. Sau mai ales pentru ei. Până la urmă, degeaba folosim produse bune, dacă le aplicăm greșit sau pe o piele insuficient curățată.

Mulți ani, am avut o cremă oarecare pe care o foloseam și pentru față și pentru mâini și pentru corp. În adolescență, mă demachiam cu săpun, iar până acum câțiva ani habar n-aveam să fac diferența între apă micelară și loțiune tonică. Tot ce știam să fac era să mă dau cu fond de ten (pe care bineînțeles că îl aplicam cu degetele) și cu niște rimel pe care în epoca mea de sărăcie îl lungeam cu deodorant. Știu, complet inconștientă, dar n-am fost niciodată preocupată de produsele cosmetice. Nici acum nu mă declar expertă, dar mă preocup din iubire pentru corpul ăsta uimitor pe care lumea modernă îl expune la o grămadă de pericole.

Acneea mea matură și încăpățânată a schimbat pentru totdeauna acest mod neglijent de a îmi îngriji fața. Astăzi, ritualul meu zilnic de îngrijire a pielii rămâne același, indiferent dacă sunt acasă sau în vacanță. De-a lungul timpului, am devenit mai puțin leneșă și oricât de obosită aș fi, oricât de târziu aș ajunge acasă sau la cazare, oricât de pe fugă aș fi, am învățat să respect aceiași pași zilnic.

Cum arată ritualul meu zilnic de îngrijire a feței și ce alte produse cosmetice mai folosesc:

  1. Îmi curăț fața și gâtul cu apă micelară Bioderma– primul lucru pe care îl fac dimineața este să îmi curăț fața cu apă micelară. Frec încetișor cu mișcări blânde și clătesc cu apă călduță din belșug. Se spune că nu necesită clătire, însă mie îmi place senzația de piele fresh.
  2. Folosesc gelul spumant purifiant pentru față de la Gerovital Stop Acnee pentru a reduce activitatea bacteriană.
  3. Aplic un gel cu 99% aloe vera de la Bioearth. Uneori alternez cu un gel cu aloe vera și arbore de ceai, tot de la Bioearth.
  4. Aplic cremă-gel de la Gerovital Stop Acnee care reglează secreția de sebum.
  5. Aplic o cremă de zi pentru față de la Elmiplant– aplic o bobiță de cremă cu degetele în mișcări circulare din interiorul feței spre exterior, evit zona T care e oricum foarte grasă. Masez energic câteva minute și o las să intre bine în piele înainte de a mă machia.
  6. Aplic o cremă cu protecție solară SPF 50 – momentan sunt la a treia ședință de epilare definitivă și pentru a nu mi se depigmenta pielea este obligatoriu să nu uit de crema cu protecție solară. De altfel, recomand crema cu protecție solară oricând.
  7. Seara, repet procesul, mai puțin crema cu protecție solară. Orice ar fi, oricât de obosită aș fi, mereu îmi curăț fața înainte de culcare.

Înainte de duș, uneori folosesc și gelul 3 în 1 de la Elmiplant, e foarte reconfortant și curăță pielea în profunzime. Gelurile de la Bioearth sunt de asemenea foarte faine și pot fi cumpărate de pe site-ul Organik.ro (veți găsi o grămadă de produse de îngrijire personală, curățenie și menaj – sunt produse naturale, bio și/sau eco).

AirBrush_20190324142452.jpg

Câteva mențiuni:

  • Am expus păreri personale, impresii din experiența mea cu aceste produse;
  • Acneea este foarte diferită, nu există o rețetă minune pentru toți, recomand mersul la medic.

Ten fără probleme să aveți,

Cristina

Credit Photo Head Image: ImaxTree

2 thoughts on “4 produse cosmetice ieftine care îmi țin acneea sub control

  1. Super! Am să le încerc și eu. Cel puțin gelul de spălat. Cu toate că am tenul destul de curat, mai întâmpin și eu probleme ocazional…
    Gelul de la Bioearth îl folosești a la long? De unde il pot achiziționa înafara de online? Abia te-am descoperit și imi face mareee plăcere să te urmăresc. Spor în continuare.
    Merci, Cristina!

    Like

    1. Salut, Daniela! Mă bucur că îți pot fi de folos 🙂

      Gelurile de la Bioearth le folosesc zilnic (poți să le folosești de mai multe ori pe zi). Masezi pielea câteva minute și apoi clătești. Eu le cumpăr online, nu știu unde se mai găsesc, dar e foarte ușor să îți faci cont și comanda vine rapid. Uite aici link-ul de înscriere: https://organik.ro/account/activereferal-00ece417aaea8753afe313f14b8db6f1

      Vei găsi o grămadă de produse faine -cosmetice, produse de îngrijire personală, de curățenie și menaj, sunt produse bio, naturale sau eco.

      Dacă te mai pot ajuta cu ceva, nu ezita.
      Cristina

      Like

Leave a Reply to Cristina Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.