Ieri, 14 mai, a fost Ziua națională de cinstire a martirilor din temințele comuniste. Întâmplarea face ca în această perioadă să-mi fi făcut curaj și să fi și terminat de citit cartea lui Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești, ediția 2018, de la editura Humanitas. Spun să-mi fi făcut curaj pentru că despre închisoarea de la Pitești știam de multă vreme (deși, în mod bizar, nu-mi amintesc să fi aflat despre asta la școală), dar mi-a fost greu să mă hotărăsc să intru în măruntaiele celei care va rămâne cea mai cumplită experiență de dezumanizare și anulare a propriei conștiințe din istoria României.

De ce a fost 14 mai declarată Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste?

În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, peste 10 000 de tineri (după unele surse aproape 90% dintre tinerii care făceau parte din rezistența anti-comunistă) din toată țara au fost arestați și închiși în închisorile comuniste la ordinele Anei Pauker și ale lui Teohari Georgescu în încercarea de a extermina elitele societății românești și de a-i reduce la tăcere pe contestatarii regimului comunist. Majoritatea celor arestați și închiși în seara de 14 spre 15 mai 1948 erau studenți străluciți și făceau parte din organizații studențești de rezistență anti-comunistă.

Istoricii spun că acțiunea a fost atât de bine pregătită încât comuniștilor nu le-au scăpat nici măcar gazdele temporare ale studenților, reușind astfel să scape foarte puțini dintre studenții vizați de regimul comunist la acea vreme.

Un an și jumătate mai târziu, pe 6 decembrie 1949, începe experimentul Pitești, care avea să fie cea mai violentă formă de reeducare comunistă. Și la închisoarea din Pitești, majoritatea celor închiși erau tineri – studenți, liceeni – bănuiți de “gândire neloială” și arestați în vederea reeducării în spirit comunist – până deveneau “oameni noi”.

Deși ideea de reeducare prin tortură nu era una nouă, elementul de noutate din fenomenul Pitești îl constituie tortura neîntreruptă. Dacă în mod normal după “sesiunile” de tortură (interogatorii extrem de violente) deținutul era adus în celula sa având astfel timp să se refacă – pe cât posibil, evident – atât fizic, cât și psihic, deținuților incluși în programul de la Pitești nu li se dădea niciun moment de respiro. Aceștia dormeau cu torționarul lor în celulă, iar pe durata nopții le era interzis să doarmă altfel decât întinși cu fața în sus. Dacă se întâmpla să se întoarcă sau să se miște în timpul somnului, erau loviți cu bâta în cap de un reeducator care stătea de pază. În plus, deținuții de la Pitești erau torturați de alți deținuți care se aflau “pe calea cea bună” și obligați să devină la rândul lor torționari, lucru care a dus la existența unui număr foarte mic de mărturii. Ce călău vrea să își dezvăluie crimele?

În prefața cărții lui Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești, Francois Furet menționează faptul că ideea aplicării torturii neîntrerupte de către alți deținuți îi aparține pedagogului rus Makarenko, “specialist în delincvență juvenilă și partizan al reeducării deținuților tineri cu ajutorul deținuților mai vechi, aflați pe calea cea bună, dar făcând parte din aceeași clasă de vârstă”.

În România, autoritățile vor preda frâiele aplicării teoriei de reeducare a lui Makarenko la Pitești lui Eugen Țurcanu, fost legionar devenit comunist în 1944, cu o carieră ce părea înfloritoare, dar arestat în 1948 și închis la Suceava din cauza unei întâlniri cu Alexandru (cunoscut Șura) Bogdanovici, fostul său coleg legionar, în perioada anilor 1945-1946. Închis, dar devotat partidului, Țurcanu va fi tratat cu blândețe de comuniști, iar în închisoare va deține statut special și putere sporită.

Șura Bogdanovici va muri în aprilie 1950 după torturi de neimaginat chiar în mâinile lui Eugen Țurcanu, care l-a considerat întotdeaua vinovat pentru deconspirarea întâlnirii lor și s-a răzbunat până în ultima clipă. La final, Bogdanovici se va bucura că moare și va considera că suferințele sale au reprezentat o pedeapsă corectă pentru păcatul de a fi încercat punerea în aplicare a primului plan de reeducare prin citirea de texte marxiste la închisoarea din Suceava, la începutul detenției sale. Bogdanovici va fi unul dintre puținii deținuți care nu va apuca să intre în programul de reeducare al lui Țurcanu și va muri fără să devină torționar. Despre povestea lui Bogdanovici puteți citi și  pe site-ul dedicat închisorii de la Pitești, aici.

Pentru o înțelegere în detaliu a evenimentelor din închisoarea Pitești, Virgil Ierunca descrie în cartea sa cele patru faze ale procesului de reeducare:

  • Demascarea externă – deținutul era pus să își arate loialitatea față de Securitate prin a denunța toate legăturile pe care le păstra în afara închisorii.
  • Demascarea internă demascarea celor care îl ajutaseră pe deținut să reziste în închisoare, fie dintre ceilalți deținuți, fie din administrația închisorii. Orice gest intra în această categorie, de la o simplă încurajare până la o favoare sau un sfat.
  • Demascarea morală publică – deținutul este obligat să își calce întreaga viață în picioare, denunțându-și prietenii, familia, iubita sau pe el însuși. Deținuții erau nevoiți să inventeze tot felul de acte de cruzime și violență extremă, cea mai monstruoasă versiune cu putință.
  • Victima devine călăureeducatul e pus să conducă procesul de reeducare al celui mai bun prieten. Tortura era cheia reușitei, OMUL NOU se născuse.

Cele patru faze ale procesului de reeducare au ca scop pe de o parte obținerea de informații pentru Securitate (și implicit noi deținuți), iar pe de altă parte anularea personalității, distrugerea sa morală. După ultimele două faze, deținutul, așa cum fusese până atunci, dispărea. Rămânea singur, o umbră a ceea ce fusese, viața lui de dinainte nu mai exista. Ultima fază anula inclusiv statutul de victimă al deținutului prin transformarea acestuia în călău.

Procesul de dezumanizare și dezintegrare a conștiinței era atât de accelerat de tortura sistematică, neîntreruptă încât Virgil Ierunca dă un exemplu halucinant:

“Imaginația delirantă a lui Țurcanu se dezlănțuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenți care credeau în Dumnezeu și se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau botezați în fiecare dimineață: scufundați cu capul în hârdăul cu urină și materii fecale. Acesta dura până apa făcea bulbuci. (..) Unul dintre acești “deținuți”, căruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a ținut vreo două luni de zile: mergea în fiecare dimineață și își băga singur capul în hârdău, spre hazul reeducatorilor.”

Rămasă fără cuvinte în fața unui tip de violență pe care nu mi l-am imaginat niciodată, am subliniat câteva dintre torturile pe care Virgil Ierunca le evocă în cartea sa:

…obligat să-și facă nevoile în gamelă și să primească mâncarea în ea, fără a avea voie s-o curețe altfel decât cu limba.

…a fost snopit în bătăi până și-a scuipat plămânii.

…timp de trei zile, fără întrerupere, a jucat pe pântecele și pe pieptul lui, auzind cum îi trosnesc și i se rup oasele. Victima avea o rezistență nemaipomenită. Numai după vreo sută de hemoragii interne a fost dus la infirmeria închisorii în comă, cu pancreasul rupt și cu intestinul perforat.

…diferite părți ale corpului au fost arse cu țigara, au fost deținuți cărora li s-au necrozat fesele și le-au căzut.

…alții au fost obligați să mănânce o gamelă de fecaleși, după ce o vomau, li se înfunda voma în gât.

Experimentul Pitești se încheie în 1952 când autorităților începe să le fie din ce în ce mai greu să țină secrete torturile care aveau loc în spatele zidurilor, deși planurile inițiale fuseseră să extindă programul de reeducare și în alte închisori din țară. Sigur, se creează niște dosare, se pun niște țapi ispășitori, se cos niște povești despre cum nimeni n-a știut ce se întâmpla între deținuți, tocmai în anii în care nu se putea arunca un ac pe jos fără să nu afle Securitatea.

Se închid dosarele, dar nu și rănile. Ele vor rămâne permanente: în mintea celor care au supraviețuit, pe obrazul României, în istoria pe care o vor învăța urmașii noștri.

Cartea lui Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești, apărută pentru prima dată în 1990, este o lectură dureroasă, scrisă în detaliu, greu de digerat. O citești și te arcuiești fără să îți dai seama, te strângi în tine, deși ești în confortul casei tale, în timp ce cuvintele îți străpung mintea și te vezi nevoit să le recitești cu senzația vie în piept că s-ar putea totuși să nu fi citit corect, că s-ar putea totuși să fie o greșeală.

E o carte care spune povestea fenomenului Pitești de la început până la sfârșit, cu durerile, victimele și vinovații acelor ani. E, dacă vreți, o radiografie a celei mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care a cunoscut-o vreodată România. Ce se întâmplă cu personajele ei? Cine reușește să supraviețuiască și cu ce preț? Cine sunt vinovații care au pus la cale un experiment menit să schingiuiască nu doar trupul, dar mai ales sufletul și conștiința? Cine sunt adevărații torționari? Dar adevăratele victime? Sunt întrebări care își vor găsi în cartea lui Virgil Ierunca răspunsurile atât de necesare pentru fiecare român care a avut norocul să nu cunoască anii cruzi ai comunismului.

M-a întrebat cineva de ce aleg să îmi fac rău citind despre ororile care s-au petrecut acum aproape 70 de ani. N-am știut ce să spun altceva decât faptul că oricât de dureroasă ar fi istoria noastră recentă, cred cu tărie că n-avem dreptul să uităm ororile comunismului, nici să lăsăm timpul să minimizeze răul făcut de cei care au stat în fruntea regimului. Să întoarcem privirea nu e o soluție. 

Din contră, cred că e rolul nostru să păstrăm vie memoria deținuților politici și să le împrăștiem povestile in toate cele patru zări, să le lăsăm moștenire urmașilor noștri ca pe cea mai de preț comoară. Poate așa, cine știe, vor întelege și generatiile care au trait in comunism și care încă mai cred că “n-a fost atât de rău”, dar si cele tinere care au avut norocul să se nască in libertate că ceea ce s-a întâmplat în România comunistă a fost un regim criminal.

Fără echivoc. Fără scuze. Fără circumstanțe atenuante.

Cartea costă 23,75 lei și poate fi cumpărată aici. În mod ironic, toate comezile plasate astăzi pe site-ul Libris intră automat în tragerea la sorți pentru o excursie de două persoane la Moscova. Cine știe, poate câștigați și veți avea ocazia să mergeți în țara lui Makarenko, cel care a pus bazele metodei de reeducare prin tortură neîntreruptă, aplicată deținuților de alți deținuți.

Cristina

 

18 thoughts on “Recenzie | Fenomenul Pitești, cea mai cumplită experiență de dezumanizare

  1. Am locuit până anul trecut la 15 km de Pitești. De un an locuiesc în Pitești. Ai spune că ar fi trebuit să aflu despre „Fenomenul Pitești” încă de la școală, dar nu… am aflat cumva printr-o întâmplare. Cumva o bună bucată de vreme parcă toată povestea asta a fost băgată sub preș, iar asta nu-i de bine, căci cum a spus și Ioana mai sus: nu poți spera la un viitor mai bun fără a cunoaște trecutul.

    Like

    1. Din păcate, au existat foarte puține mărturii despre ceea ce s-a întâmplat la Pitești. Unii dintre deținuții care au supraviețuit s-au transformat în unii din cei mai mari torționari, alții și-au pierdut sănătatea mintală, alții au trăit în rușine, neștiind că singurii vinovați rămân cei care au pus la cale acest proces. Și eu mă gândeam la cât de trist e că nu am învățat la școală despre fenomenul Pitești și cred că nici acum nu e inclus în cărțile de istorie.

      Like

      1. După astfel de trăiri cred că nu ai cum să rămâi întreg. E imposibil… Nici eu nu cred că se discută despre acest subiect la orele de istorie.

        Like

  2. 14 mai a fost declarată Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste…..
    Mda….. Nimeni nu s-a grabit sa aminteasca despre programul de teroare , degradare si anihilare din iadul de la Pitesti. Istoria înseamnă memorie. Din păcate, memorie selectivă.
    Iti multumesc pentru articol!

    Like

    1. Cu drag! 🙂
      Imi doresc ca această carte să ajungă la mai mulți români. Cred că avem nevoie să spunem mai des poveștile celor care au suferit în perioada comunistă.

      Like

  3. O parte din instoria noastra care a stat ascunsa, dureroasa cand iese la iveala. Dar nu poti spera la un viitor mai bun daca nu cunosti greselile din trecut.

    Like

  4. Doamne, ce expeiment crunt! Nu inteleg cum unii oameni pot face asa ceva. E trist, si dureros! Te admir ca ai avut curajul sa termini cartea! Ru nu stiu daca as fi putut😔

    Like

  5. Recunosc ca nu stiu prea multe despre acest experiment. Neaparat ii voi face cadou cartea sotului meu, el e maxim de pasionat de tot ce tine de istoria noastra.

    Like

  6. Mulțumesc pentru articolul detaliat. Eram curioasă să aflu mai multe despre ce s-a întâmplat, dar nu am avut încă curajul să îmi cumpăr cartea

    Like

    1. Cu drag! Cred că este o carte care ar trebui să ajungă la mai mulți români. Din păcate, în România încă sunt oameni care găsesc scuze comunismului sau sunt nostalgici după vremurile de atunci fără să știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

      Liked by 1 person

      1. da, pentru că nu acum sunt multe oportunități, dar ei nu au posibilitatea să profite. De aceea preferă trecutul..

        Like

  7. Știam ca intelectualii au fost închisi dar nimic despre cruzimea actelor de violenta în Fenomenul Pitești. Numai oameni bolnavi mintal pot concepe înstrăinarea individului de propria familie, de prieteni, de tot ce îl înconjoară. Plus ca fundamentul mi se pare absurd, inteligenta și gândirea out of box nu pot fi extirpate doar pentru ca te înstrăinezi de cei dragi. Sincer îmi e milă de cei care au supraviețuit, pentru ca ei au fost urmăriți de traume, măcinați de coșmaruri și nu cred ca s-au mai bucurat vreodată de frumusețea vietii

    Like

    1. Din păcate, prin tortură neîntreruptă tineri sclipitori au fost transformați în bestii. Pe asta s-au bazat de fapt: nu doar că i-au torturat, dar i-au transformat în torționari, iar unii au ajuns să fie dintre cei mai răi.

      Liked by 1 person

      1. 😦 e cumva logica reacția lor, când ești abuzat în permanenta, în mod inconștient preiei din modelul respectiv. Și totuși, tocmai în virtutea minților sclipitoare, ar fi fost bine sa nu preia modelul, sa nu devina torționari

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.