Nu am copii, dar am o părere. 

Încep acest articol astfel pentru că am auzit de prea multe ori argumentul conform căruia oamenii care nu au copii nu sunt în măsură să aibă opinii despre felul în care sunt crescuți copiii.

Și înțeleg.

Poate că noi, cei care nu avem copii, nu avem the whole picture, poate că ne este mai ușor să judecăm, mai ales că orice părinte poate confirma că nu e chiar drum lung de la eu nu aș face asta niciodată la așa ziceam și eu atunci când nu aveam copii.

Și poate chiar așa e.

Poate chiar ne lipsesc niște piese din puzzle-ul ăsta complicat pe care nici cei care sunt părinți nu reușesc să-l facă pe nerăsuflate, poate chiar e ușor să ai opinii atunci când nu ești într-o anumită situație, poate că, nu știu, chiar nu știm despre ce vorbim.

De fapt, nu poate, ci chiar așa e. Părinți sau nu, fiind vorba despre un puzzle complex, tuturor ne lipsesc piese.

Dar eu am o părere. Și părere cu părere, piesă cu piesă, bucățică cu bucățică, schimbare mică cu schimbare mică s-ar putea să creeze acea schimbare mare care chiar să schimbe niște generații de acum încolo.

Și vă provoc și pe voi ca atunci când dați nas în nas cu stereotipurile să nu priviți într-o parte, ci să…exact. Să aveți o părere.

Deși nu am copii, sunt câțiva ani de când mă preocupă educația copiilor: de la educația cu blândețe, fără țipete, crize de nervi și mâncare îndesată în gură cu forța la educație cu respect, fără umilințe și fără celebrele eu te-am făcut, eu te omor, nu te amesteca în vorba părinților, cât ești în casa mea, faci ce spun eu!, eu m-am sacrificat pentru tine și tu ce faci?, copiii n-au voie să, copiii nu știu, copiii n-au păreri. 

În egală măsură, mă preocupă stereotipurile. Tot ceea ce ni s-a spus nouă când eram copii și ne bântuie astăzi viața de adulți și tot ceea ce continuăm să le spunem copiilor și  le va bântui viața de adulți dacă nu schimbăm ceva în mentalitatea colectivă.

Mi-ar plăcea să punem sub lupă stereotipurile de gen și vă provoc să vă opriți din orice faceți acum și să priviți clipul de mai jos. Postat pe facebook de I love my family, cu peste 38 de milioane de vizualizări și mii de comentarii și share-uri, este un video ce se vrea a fi funny, dar care vrând-nevrând întreține stereotipurile de gen, atât de nocive în zilele noastre. Și atât de nenecesare în 2019.

Play?

Mi se întâmplă uneori să dau scroll prin comentarii, mai ales atunci când dau peste idei cu care nu sunt de acord, pentru a vedea cum gândesc ceilalți oameni. Uneori găsesc în ideile celorlați aspecte care nici nu mi-au trecut prin minte și care mă ajută să îmi schimb perspectiva, alteori mă îngrozesc. De data asta, am găsit comentariul unei mame care a pus în cuvinte tot ce cred eu despre stereotipuri și despre puterea acestora de a ne contura personalitatea.

“I understand it’s meant to be a joke; and it is honestly laughable. I don’t have any interest in getting all pc, but truly-while this isn’t offensive to me personally (I have a son and a daughter) I do find it somewhat disappointing that we continue to celebrate girls who have the “values” of being neat, tidy, sweet, quiet, perpetually calm – what a girl is SUPPOSED to be is the potential message, which is where it gets a little worrisome for me) and if she’s not these things – my daughter definitely is NOT – then what? She’s not a real girl? Not the ideal girl? Too much like a boy? Does she have to be called a Tom-boy if she doesn’t fit the “sugar and spice” mold? I just feel like women have worked hard to bust out of society’s pretty package, and to me, this video risks shoving little girls back into that box. Also – same for boys – if a boy is quiet, shy, not interested in sports, enjoys arts and crafts, etc. Does he still have what it takes to become a “real man”?” – Terra Powell

Spre deosebire de această doamnă, pe mine filmulețul de mai sus m-a întristat și înfuriat în egală măsură. Pentru că suntem în 2019 și ar trebui să fim conștienți că există teme pe care nu le (mai) putem lua în râs pentru că nu mai sunt glume de mult timp. Pentru că de-a lungul deceniilor s-au făcut atât de multe eforturi să ieșim din tipare (nu doar femeile, dar și bărbații), iar acum, când aveam acces la atâta informație preferăm să ne ascundem în spatele unor glume ca să perpetuăm stereotipurile. Știu inclusiv în cercul meu de prieteni oameni care cred că toate aceste filmulețe sexiste (inclusiv cele în care femeile sunt în postura “femeii de serviciu” pentru bărbatul ei) “sunt doar niște simple glume, nu e cazul să ne luăm prea în serios”.

Stereotipurile de gen iau naștere în copilărie

De cele mai multe ori fără să ne dăm seama.

Anul trecut mă plimbam prin mall, eram într-un magazin de haine și am prins fără să vreau o frântură din “discuția” unei tinere mămici cu fetița ei de maxim un an: “fetițele nu bagă piciorușul în guriță, e urât”. Dar băieței pot băga piciorușul în guriță pentru că, de fapt fără să ne dăm seama, ideea noastră despre bărbați e că ei pot face ce vor și pot fi așa cum vor – nu scuzăm adesea comportamentul grosolan al bărbaților pe motiv că boys will be boys, e în natura lor? – în timp ce femeile trebuie să fie sensibile, gingașe, ascultătoare, feminine, cuminți.

N-ați auzit și voi părinți și bunici care rostogolesc stereotipuri despre cum ar trebui să fie o fetiță sau un băiețel? Despre ce culori poată fetițele și ce culori sunt potrivite pentru băieței? Despre cum fetițele nu se murdăresc, nu vorbesc urât, nu se bat cu alți copii în timp ce băieții sunt văzuți ca fiind agresivi, dezordonați, insensibili? Băieții care nu plâng, sunt puternici, sunt sportivi, se mai bat din când în când cu alți copii?

Acești părinți, bunici, unchi, mătuși și alți oameni care intră în contact cu un copil n-au nici cea mai mică intenție negativă și totuși răul pe care îl produc se va vedea peste ani în felul în care acei copii, ajunși adulți, se vor privi pe ei înșiși, vor construi relații sau îi vor privi pe cei din jurul lor.

În filmulețul de mai sus, văzând că e dezordine în cameră, mama fetiței spune:

Oh, honey, I thought I told you to clean up?

În schimb, mama băiețelului spune:

Really? I just cleaned up.

Practic, învățăm de mici că femeia e cea care se ocupă de curățenie și alte treburi casnice. Dacă e să vă uitați în jurul vostru, câte cupluri cunoașteți în care responsabilitățile casnice sunt împărțite în mod egal tot timpul? Nu ocazional, nu ca o favoare făcută femeii atunci când e prea obosită, nu în weekend. Ci tot timpul, în mod egal. Cupluri în care bărbații au responsabilități casnice bine definite, responsabilități care fac parte din treburile lor zilnice. Câte femei care fac totul în casă singure cunoașteți? Câte dintre acestea sunt mândre de acest lucru și consideră că e treaba lor pentru că e treabă de femeie? Câte femei care își laudă soții/partenerii atunci când se întâmplă ca aceștia să le ajute la treburile casnice cunoașteți?

Din păcate, încă sunt prea multe. Femei care își asumă rolul de gospodina casei de parcă s-au născut cu el, de parcă e în ADN-ul femeii să facă șmotru. E treabă de femeie, zic unele dintre ele și unii dintre ei. În realitate, nu e treabă doar de femeie, aparatele electrocasnice nu ușurează doar viața femeilor, detergentul de vase nu e un produs doar pentru femei, dacă într-o casă e dezordine nu e automat doar “vina” femeii, iar bărbații nu trebuie ridicați în slăvi atunci când spală vasele sau fac orice altă activitate în casă. Cu cât înțelegem aceste lucruri mai repede, cu atât vom reuși să  creștem copii echilibrați și relații sănătoase.

În ultimul timp, circulă pe internet tot felul de melancolii despre femeile de odinioară. Femeile care erau cuminți (adică aveau un singur partener sexual), femeile care găteau ca mama, dar acum beau ca tata, femeile care erau gingașe și feminine, dar acum sunt băiețoase, femeile care sunt “mai rele decât bărbații”, femeile care au prea multe păreri, femeile care în loc să aibă grijă de familie se axează doar pe carieră, femeile care nu mai vor să facă copii, etc. Femeile care, în sfârșit, s-au emancipat.

Toate aceste melancolii de odinioară n-au la bază un model de femeie excepțional care “s-a deteriorat” între timp, ci se sprijină pe toate stereotipurile despre femei, livrate în societate de-a lungul anilor. Aceste stereotipuri au creat imaginea femeii vulnerabile (care așteaptă mereu să fie salvată de bărbat – nu asta ne spun toate poveștile pentru copii?; femei ale căror vis e să se căsătorească – se vorbește atât de multe despre obsesia femeilor pentru inel, oamenii se bucură mult mai tare când aud că te căsătorești decât atunci când termini studiile, căsătoria e văzută ca o realizare; femeile fără copii/femeile singure sunt considerate femei neîmplinite, etc), slabe (care nu poate decide singură), inferioară (mai ales din punct de vedere financiar – în majoritatea țărilor din lumea femeile încă sunt plătite mai slab decât bărbații).

Ați urmărit vreodată cazurile de viol sau violență domestică? De câte ori a fost acuzată victima în locul abuzatorului? De câte ori femeia-victimă a fost acuzată că a provocat  bărbatul-abuzator? Cât de cunoscute vă sunt replicile: o fi spus ea ceva că degeaba n-a bătut-o?, dacă umblă dezbrăcată pe stradă, e normal să o violeze!, înainte fetele erau cuminți, dar acum sunt mai rele decât băieții!, nu mă bag în casa omului, fiecare știe mai bine ce se întâmplă în casa lui!, lasă că nici ea nu mai tăcea! l-a bătut la cap până a plesnit-o! își mai iese și omul din fire! 

Ce spun statisticile la capitolul ăsta?

  • 32% dintre români sunt de acord și tind să fie de acord cu afirmația “violența domestică e o chestiune privată și trebuie rezolvată în familie″;
  • 26% sunt de acord sau tind să fie de acord cu afirmația “violența în familie este provocată de victimă”;
  • 23% sunt de acord sau tind să fie de acord cu afirmația “femeile inventează sau exagerează adesea cu plângerile de abuz sau viol”;
  • 18% consideră că forțarea partenerului să întrețină relații sexuale este “greșit, dar nu ar trebui să fie împotriva legii”;
  • 26% consideră “greșit, dar nu ar trebui să fie împotriva legii” expedierea de e-mail-uri cu conținut sexual explicit nedorit, iar 29% afirmă că atingerea unei colege/unui coleg într-un mod nepotrivit sau nedorit este “greșit, dar nu ar trebui să fie împotriva legii” cf. eurobarometru special asupra violenței de gen, publicat în noiembrie 2016;
  • iar 30,9% din români sunt de acord cu afirmaţia că „femeile mai sunt bătute şi din vina lor”, cf unui studiu INSCOP din 2013.

Mai multe informații găsiți aici.

Acum câteva luni, știți proababil, a apărut pe facebook acel eveniment de “bătut femeia”. Zeci de mii de oameni au dat join. Sute de oameni au lăsat comentarii. Prea puțini au considerat că promovarea violenței împotriva femeilor nu poate fi privită sub nicio formă ca o glumă. Ce mi s-a părut extrem de grav a fost faptul că foarte multe comentarii au venit chiar din partea femeilor. Și nu împotriva violenței, ci dimpotrivă.

Ce rol credeți că joacă stereotipurile de gen în toate situațiile în care femeile sunt discriminate sau abuzate? Cât de mult contează stereotipurile de gen în ceea ce înseamnă imaginea femeii în ochii societății? De câte ori nu vi s-a întâmplat să judecați o femeie în funcție de lucrurile care vi s-au spus în copilărie despre cum trebuie să fie o femeie? De câte ori nu v-ați judecat pe voi însevă bazându-vă pe ceea ce știați de mici că ar trebui să fiți ca femei?

Stereotipurile de gen afectează și bărbații deopotrivă. Cu siguranță mai puțin decât în cazul femeilor, însă suficient încât să le bulverseze echilibrul interior și, în timp, să creeze masculinitate toxică. Știți bărbați incapabili să-și exprime sentimentele? Bărbați cărora le este rușine să fie vulnerabili, slabi, neputincioși, incapabili? Bărbați care nu știu să spună nu grupului de teamă să nu fie ridiculizați? Bărbați care cred că rolul lor e să pună pâine pe masă, de dulcegării și sensibilități se ocupă femeia? Bărbați care aplică regula asta cu proprii lor copii? Bărbați care nu plâng, nu își spun ofurile, bărbați care se sinucid pentru că n-au avut curajul să ceară ajutor? Bărbați prea mândri, prea orgolioși, prea puternici?

Dragi părinți, v-ați asumat o responsabilitate colosală. Creșteți-vă copiii fără prejudecăți și fără stereotipuri pentru o societate mai sănătoasă.

Învățați-vă fetițele să nu vorbească și să nu se comporte urât nu pentru că sunt fetițe, ci pentru că e important să se respecte pe ele însele și să îi respecte pe cei din jurul lor.

Învățați-vă băiețeii să fie puternici nu pentru că sunt băieței și băiețeii nu sunt sensibili, ci pentru că viața e dură și e important să fie pregătiți să-i depășească obstacolele.

Învățați-vă copilul să facă orice activitate ca să se poată descurca singur în orice situație.

Învățați-vă băiețeii că fetițele sunt egalele lor. Nici mai slabe, nici mai puțin inteligente, nici mai vulnerabile, nici mai sensibile, nici mai gata să fie salvate de prinț. Ci la fel de puternice, inteligente, capabile – egalele lor.

Învățați-vă fetițele că băiețeii sunt egalii lor. Nu că boys will be boys, iar ele fiind fete trebuie să suporte acest lucru. Nu că așa sunt băieții – dezordonați, insensibili, neîndemânatici, obraznici. Ci egalii lor.

Învățați-vă copiii, băieți și fete deopotrivă, că pot face orice își doresc atât timp cât nu fac rău nimănui. Că pot ajunge oriunde vor, oricât de departe ar fi acest oriunde. Că pot obține orice vor, oricât de nebunesc ar suna. Că oamenii din jur le sunt egali. Că sunt iubiți, apreciați și respectați oricare ar fi deciziile lor atât timp cât nu fac rău nimăui. Că e datoria lor să îi respecte pe ceilalați și alegerile lor atât timp cât acestea nu îi afectează în niciun fel.

Că sunt unici. La fel cum sunt și oamenii din jurul lor. 

Nu mai perpetuați stereotipurile. Nu le mai luați în râs. Nu le mai considerați glume. Folosiți-vă vocea pentru a le pune capăt. Folosiți-vă vocea pentru o lume mai bună.

Be kind & nice,

Cristina

 

4 thoughts on “Boy moms vs. Girl moms | Stereotipurile de gen iau naștere în copilărie

  1. Asta cu culorile ma enervează la maxim. De câte ori caut pentru fetita mea alte culori decât roz, aud la vânzătoare – avem rochiță roz sau pantaloni și ma înfurii și mai rău și uneori mai iau chiar de la băieți. Și a doua e asta cu curățenia, de parca noi femeile am fi hamali sau am merita sa facem doar curat, mâncare și de cariera sa se ocupe doar bărbații. Îmi pare rău că nu sunt mama de băiat sa îl învăț de mic și cu genul acesta de responsabilitati

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.