Îmi plac foarte mult cărțile. Nu doar să le citesc, dar și să le cumpăr, să pierd ore întregi prin librării, să le șterg de praf, să le așez pe categorii ori de câte ori cumpăr cărți noi și e nevoie să le schimb locul în bibliotecă, să am grijă de ele, să vorbesc despre ele și, mai ales, să le recomand și celor din jurul meu.

Dintre toate genurile, îmi plac în mod particular biografiile și autobiografiile pentru lecțiile pe care pot să le extrag din poveștile de viață ale celor care aleg să le pună pe hârtie și să le dea, generoși, mai departe. Mi se pare fascinant să pot intra în viața unui om, să am ocazia să mă uit cu lupa la traumele sale și astfel să pot să-i înțeleg reacțiile și deciziile, să fiu parte din povestea sa pentru câteva ore. E ca și cum m-aș uita pe gaura cheii la o poveste care se derulează în timp real, sub ochii mei, deși ea s-a petrecut într-un alt timp.

Andre AGASSI – OPEN. O autobiografie

Autobiografia lui Andre Agassi începe cu ultimul său meci în lumea tenisului profesionist și cu un fragment care doare până la os: “Deschid ochii și nu știu unde mă aflu și cine sunt. Nu e ceva foarte neobișnuit – jumătate din viață nu am știut.”

De-a lungul paginilor și până hăt departe, spre final, devine din ce în ce mai clar că laitmotivul cărții e căutarea sinelui, o căutare zbuciumată, înduioșător de la vedere, dar pe care, culmea, cei din jurul său continuă să o ignore.

“CE AȘ MAI PUTEA FACE? Nick, Gabriel, doamna G, Doc G. – nimeni nu mai pare să-mi observe extravaganțele. Mi-am mutilat părul, mi-am lăsat unghii, inclusiv o unghie de la degetul mic lungă de cinci centimetri și vopsită în roșu. Mi-am făcut găuri în corp, am încălcat regulile, n-am respectat ora stingerii, m-am bătut, am avut accese de furie, am chiulit de la ore, ba chiar m-am strecurat în bărăcile fetelor după ore. Am băut litri întregi de whisky, adesea sfidător pe pat și, ca un act suprem de sfidare, am construit o piramidă din soldații mei morți. Un turn de trei picioare din sticle goale de Jack Daniel’s. Mestesc tutun, iarbă tare, ca Skoal și Kodiak, înmuiată în whisky. Cu cât e mai dură înfrângerea, cu atât mai mare bucata de iarbă. Ce răzvrătire mi-a mai rămas? Ce nou păcat aș mai putea face pentru a arăta lumii că sunt nefericit și vreau acasă?”

Un Andre Agassi adolescent și răzvrătit la Academia de tenis Bollettieri, după ce, copil fiind, a fost obligat de tatăl său să joace tenis de performanță, deși tenisul e un sport pe care l-a urât dintotdeauna.

“Am șapte ani și vorbesc singur, pentru că mi-e frică și pentru că sunt singura persoană care mă ascultă. Respirând, îmi șoptesc: Lasă-te, Andre, renunță. Lasă racheta și ieși de pe acest teren, acum. (..) N-ar fi ca și cum ai fi în rai, Andre? Pur și simplu să te lași? Să nu mai joci tenis niciodată? Dar nu pot. Nu doar din cauză că tatăl meu m-ar fugări în jurul casei cu racheta, dar ceva înăuntrul meu, un mușchi ascuns, nevăzut, nu mă lasă. Urăsc tenisul, îl urăsc din toată inima și, cu toate acestea, continui să-l joc (….) pentru că nu am de ales. Mă implor în continuare să pe mine însumi să mă opresc și să joc mai departe, iar această prăpastie, această contradicție între ce vreau să fac și ce fac de fapt pare a fi esența vieții mele.”

Un Andre Agassi care urăște tenisul, dar care nu renunță la tenis nici măcar atunci când va deveni adult și va putea lua propriile decizii pentru că nu știe cine este în afara tenisului. Nici ce altceva ar putea să facă.

Împins de la spate de un tată fost sportiv, violent și extrem de demanding și care vrea neapărat ca măcar unul dintre copii să facă tenis de performanță, Andre simte că nu i se dă nicio secundă dreptul de a alege. De a-și da seama cine este și ce vrea să facă în viață.

“Tatăl meu spune că, dacă lovesc 2500 de mingi pe zi, voi lovi 17 500 pe săptămână, iar la sfârșitul unui an, voi fi lovit aproape un milion de mingi. Crede în matematică. Cifrele, spune el, nu mint. Un copil care lovește un milion de mingi pe an va fi invincibil.”

“-Lovește mai devreme, urlă tatăl meu.”

“-Mai mult efect! Mai tare. Mai tare. Nu în fileu! Niciodată în fileu!”

“-Mai tare, țipă tatăl meu. Lovește mai tare.”

“-Lucrează la voleuri, tipă tatăl meu – sau încearcă.”

“-La ce te uiți? Continuă să lovești! Continuă să lovești!”

“-Ce mă-ta faci? Nu te mai gândi. Fără rahaturi de gânduri!’

“-Ce mă-ta e cu tine?”

De-a lungul cărții, povestea extraordinară a lui Andre împreună cu măiestria lui J.J. Moehringer, ghost writerul din spatele autobiografiei lui Agassi, se împletesc spectaculos. Deși scrisă cu ajutorul lui Moehringer, fiecare pagină transmite cu vocea lui Andre furia durerea, entuziasmul, căderea, confuzia, fericirea, liniștea lui. Amândoi spun povestea unui Andre așa cum nu l-am mai văzut nimeni. Așa cum nu l-a mai înțeles nimeni din cei care i-au urmărit cariera. Un Andre adesea nefericit și confuz, dar care reușește să se înconjoare de oameni buni și sinceri. Care găsește fericirea și liniștea. Care își găsește misiunea.

E una dintre autobiografiile sportive #musai de citit. Indiferent dacă sunteți fani tenis sau nu v-ați uitat niciodată la un meci de tenis.

Cartea poate fi cumpărată aici: Open. O autobiografie. 

Tara WESTOVER – Educated/Învățare

Am aflat despre Tara Westover toamna trecută din recomandările de carte ale lui Barack Obama și, căutând mai multe informații pe internet, am dat peste o grămadă de filmulețe cu Tara povestind despre copilărie, despre familie, despre traume. Văzând-o, mi-a rămas în minte un singur lucru: seninătatea ei, felul în care povestea fără ură despre experiențe care pentru mulți dintre noi par rupte din filme.

Am citit Educated prin iarnă (după ce am așteptat vreo lună să ajungă de pe Amazon – nu se găsea la noi pe nicăieri și nici nu știam că în scurt timp urma să apară și traducerea în limba română), însă după ce am terminat-o n-am avut curaj să scriu despre ea.

Educated nu este o carte despre îndoctrinare religioasă, deși fără îndoială religia joacă un rol extrem de important, nici o carte despre un copil care-și învinovățește părinții. E o carte despre o poveste ieșită din comun: Tara, cel mai mic copil din cei șapte ai unei familii extrem de religioase din Idaho, US, reușește să se elibereze din lumea îngustă și violentă a familiei ei prin intermediul educației. E un traseu care lasă cititorul fără cuvinte: de la homescholling cu versete din cărți religioase la doctorat la Cambridge și un prim roman care a șocat o lume întreagă.

O carte despre o mamă incapabilă să ia atitudine, un tată cu dublă personalitate, obsedat de sfârșitul lumii, un frate extrem de violent, un frate salvator, o soră și alți frați într-o familie neobișnuită. Aici, în mijlocul lor, veți găsi o Tara confuză, incapabilă să iubească și să se iubească, o Tara în plin proces de schimbare, străbătând un drum lung spre liniște și acceptare prin intermediul educației.

“Righteous women do not wear tight clothes. Other women do that. I was trying to figure out exactly how much tightness would be the amount when Dad said Jeanette waited to bend for that hymnal until I was looking. She waited me to see. Mother made a disapproving tsk sound with her teeth, then quartered a potato. 

This speech would stay with me in a way a hundred of its precursors had not. I would remember the words very often in the years that followed, and the more I considered them, the more I worried that I might be growing into the wrong sort of woman. Sometimes I could scarcely move through a room, I was so preoccupied with not walking or bending or crouching like them. But no one had ever taught me the modest way to bend over, so I knew I was probably doing it in a bad way.”

“The first time i wore lip gloss, Shawn said I was a whore.”

It was morning, early; amber sunlight poured in through my bedroom window. I was standing but not on my own strength. Two hands were gripping my throat, and they would been shaking me. The needles, that was my brain crashing into my skull. I had only a few seconds to wonder why before the needles returned, shredding my thoughts. My eyes were open but I only saw white flashes. A few sounds made it through to me. 

SLUT!

WHORE!

Then another sound. Mother. She was crying. Stop! You are killing her! Stop!

I was yanked to my feet. Shawn grasped a fistful of my hair and dragged me into the hallway. My head was pressed into his chest. All I could see were bits of carpet flying past my tripping feet. My head pounded, I was trouble breathing, but I was starting to understand what was happening. Then there were tears in my eyes. From the pain, I thought.”

“Tyler stood to go. There is a world out there, Tara, he said. And it look a lot different once Dad is no longer whispering his view of it in your ear.”

Dacă nu v-ați gândit niciodată la cât de norocoși sunteți, e un moment bun să citiți Educated (Învățare) cu toate simțurile deschise. Între timp, pregătiți-vă pentru un mare nod în gât căci așa se citește cartea Tarei Westover – în mod cert, o autobiografie #musai de citit.

Traducerea în limba română o găsiți aici: Învățare.

Michelle OBAMA – Povestea mea

Am stat în dubii dacă să citesc autobiografia fostei prime doamne, Michelle Obama. Nu pentru că n-aș admira-o căci o admir profund, ci pentru că a fost intens promovată, iar eu am o reținere să citesc cărți prea comerciale, dar și pentru că m-am gândit că o să fie seacă, standard, despre o grămadă de jocuri politice și the right thing to say.

M-am înșelat.

Becoming Michelle Obama sau Povestea mea, așa cum a fost tradusă în limba română, este orice numai nu seacă. De fapt, e răvășitor de sinceră, caldă, vulnerabilă…umană. Este cu adevărat o carte despre Michelle Obama – copilul unei familii modeste, eleva de excepție și studenta la o universitate din Ivy League, avocata, femeia, mama, soția, prima doamnă a Statelor Unite cu toate vulnerabilitățile la vedere.

Este o poveste despre dificultatea de a găsi echilibrul în viață, despre a fi într-o lume aflată la cel mai înalt nivel și a-ți păstra valorile de acasă, despre the ups and downs ale căsniciei (inclusiv despre cum au mers la terapie de cuplu sau cum au gestionat pierderea unei sarcini) – care rămâne o muncă permanentă to make things work chiar dacă te cheamă Michelle și Barack Obama – despre provocarea de a crește “normal” doi copii la Casa Albă, despre lumea nebună a politicii, dar mai ales despre cum a reușit Michelle Obama să fie cu adevărat Michelle Obama, nu doar soția primului președinte de culoare al Statelor Unite.

E scrisă într-un fel calm, asumat, dar hotărât care nu face decât să întărească ideea că Michelle Obama e Michelle Obama, o femeie independentă și puternică care a ajuns să fie Michelle Obama on her own.

Iar asta mi se pare una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste și apreciere din partea lui Barack Obama:

“Michelle LaVaughn Robinson, girl of the South Side, for the past 24 years you have been not only my wife and mother of my children, you have been my best friend. You took on a role you didn’t ask for and you made it your own. With grace, and with style and good humor. You made the White House a place that belongs to everybody. And a new generation sets its sights higher because it has you as a role model.”

Definitely o autobiografie #musai de citit. O găsiți aici: Povestea mea.

J.J MOEHRINGER – Dulcele bar

Andre Agassi scrie la finalul cărții sale că după ce a citit The Tender Bar (Dulcele Bar), a făcut tot posibilul ca J.J. Moehringer să fie cel care să îi scrie cartea autobiografică, știind for sure că nu există nimeni mai potrivit.

Și m-a făcut curioasă. Iar scriitura lui J.J. Moehringer în Dulcele bar e atât de profundă, atât de intimă, atât de puternică încât am înțeles ce l-a făcut pe Agassi să forjeze ideea asta în mintea lui.

Povestea din Dulcele Bar e 100% adevărată, e însăși viața lui J.J. Moehringer –  o poveste despre familie, despre dezamăgiri, despre rătăciri și reveniri, un buildungsroman care curge în valuri, în cel mai natural mod cu putință, un roman al maturizării. Adică o autobiografie #musai de citit.

“Mi-am dat seama că trebuie să ne mințim pe noi înșine din când în când, să ne spunem că suntem capabili și puternici, că viața e frumoasă și munca grea va fi răsplătită și apoi trebuie să încercăm să facem minciunile să devină realitate. Aceasta e sarcina noastră, salvarea noastră.”

Pentru curioși, cartea poate fi găsită aici: Dulcele Bar.

Madeleine ALBRIGHT – Doamna Secretar de Stat

Știți deja, Madeleine Albright a fost prima femeie Secretar de Stat din Statele Unite. Partea interesantă este că prima femeie Secretar de Stat din Statele Unite nu s-a născut în Statele Unite, ci în Cehoslovacia. De asemenea, prima femeie Secretar de Stat din Statele Unite a intrat în politică târziu, la vârsta de 39 de ani, dar a recuperat rapid, ajungând să fie prima femeie care a deținut cea mai înaltă funcție în stat din istoria Americii.

Dar întâi și întâi, Madeleine Albright a fost Marie Jana Korbel sau Madla, Madlen sau Madlenka și mai apoi, pe la 10 ani, a decis că i s-ar potrivi varianta franceză Madeleine. S-a mutat cu familia în Statele Unite când avea 11 ani, după ce comuniștii au preluat puterea în Cehoslovacia, iar visul unei țări libere s-a spulberat.

Autobiografia lui Madeleine Albright, scrisă împreună cu Bill Woodward este mai mult decât viața și cariera primei femei Secretar de Stat din istoria Statelor Unite. Este o lecție de istorie, o filă dintr-o lume diferită decât cea pe care o știm astăzi.

“Toți avem poveștile noastre. Aceasta este povestea mea. Ea reflectă violența secolului care a trecut, rolul în continuă creștere și schimbare al femeii și conflictul dintre cei care, pretutindeni în lume, cred în libertate și cei care pun puterea deasupra oricărei valori umane.”

Cred că este o autobiografie #musai de citit pentru că spune povestea unei femei puternice într-o lume a bărbaților din care putem extrage foarte multe lecții de viață.

O găsiți aici: Doamna Secretar de Stat.

Sally FIELD – In pieces

Autobiografia actriței Sally Field e incredibil de tristă. E atât de multă tristețe în cuvintele ei încât s-o citești devine un act de voință. Te oprești, înghiți în sec, dar nu poți să nu te întorci la nostalgia vieții uneia dintre cele mai iubite actrițe. În spatele cortinei însă, Sally Field a fost un om cu adevărat nefericit.

In Pieces e despre cariera și viața artistei – legăturile cu mama sa, dar și cu tatăl vitreg, iubirea pentru Burt Reynolds – un lanț de abuzuri care îi vor afecta viața iremediabil.

“I’d never been kissed by anyone and didn’t know what would happen if my teeth weren’t clamped shut. Open your south, he breathes. I don’t. He sets his penis, as muscular as the rest of him, between my legs and pulls my littleness toward him…and it. He loved me enough not to invade me. He never invaded me. In all the many times. Not really. It would have been one thing if he văd held me down and raped me, hurt me. Made me bleed. But he didn’t. Was that love? Was that because he loved me?” (Sally Field a fost abuzată de tatăl vitreg)

“The father figure whom I had looked for to love and affection, now seemed only dangerous, and I couldn’t expect protection to come from my mother, who had lost sight of everyone, including herself. So, I unconsciously created an internal sycamore tree, a safe place. What I didn’t want to see or to feel, I would send off into a cloud of fog, hidden in a mental whiteout. (…) Other than that, it was all a muted fog, and floating through the fog was the familiar feeling of fear. Always I felt afraid.”

“I didn’t enjoy being humiliated, but at least I was familiar with it. And maybe this was the price I had to pay to be liked, to have friends.”

Pe mine m-a impresionat tare mult autobiografia ei, așa că am pus-o pe lista #musai de citit. Dacă sunteți curioși, o găsiți aici: In Pieces.

Voi ce autobiografii ați pune pe lista #musai de citit?

Cristina

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.