Mi se întâmplă adesea să evit cărțile foarte comerciale. Văzându-le peste tot, citite de toată lumea, simt că nu mi s-ar potrivi. Revin la ele după ce trece valul de popularitate ca să îmi pot forma o părere (și pentru că sunt foarte curioasă), dar pur și simplu, evit să le citesc atunci când le citește toată lumea. Sunt și eu o mică rebelă.

Am pățit treaba asta și cu Fredrik Backman și al lui Un bărbat pe nume Ove (pe care nu l-am citit abia acum câteva luni, carte pe care am văzut-o de atât de multe ori în online încât m-am plictisit de ea înainte de a o citi).

De cele mai multe ori, le citesc și îmi dau seama că trebuia să am încredere în instinct. Dar uneori se mai întâmplă și invers: să îmi dau seama ce mult m-am înșelat și să mă bucur sincer că le-am descoperit 🙂

De data asta, după toată reclama care i s-a făcut lui Backman, curiozitatea m-a împins spre sfârșitul anului către Scandalul și implicit și continuarea acestuia Noi contra voastră. Ambele mi-au plăcut enorm!

Câteva motive pentru care am apreciat Scandalul (și Noi contra voastră, dar despre asta voi scrie un alt articol):

  1. Scriitura simplă, fără brizbrizuri, metafore și cuvinte întortocheate a făcut ca lectura să fie una super plăcută, ușoară și relaxantă.
  2. În același timp, deși scriitura e simplă, Backman reușește să spună niște lucruri foarte profunde despre societatea în care trăim, fără să emită judecăți de valoare, fără să influențeze cititorul, ci lăsându-l să participe activ la acțiune și să tragă propriile concluzii.
  3. Am găsit compasiune în cărțile sale și cred că sunt niște cărți care ar trebui citite de oricine pentru lecțiile pe care le oferă.
  4. A construit personaje complexe, cu defecte și calități și a strecurat în paginile cărții un lucru banal, dar extrem de puternic: oamenii nu sunt doar buni sau doar răi, lucrurile nu sunt niciodată doar albe sau negre.
  5. Chiar și așa, fără să construiască eroi, ci personaje cât mai apropiate de oamenii reali, reușește să evidențieze faptul că adevărul iese mereu la iveală, sub o formă sau alta binele găsește o cale, iar oamenii care rămân fideli valorilor în care cred o vor scoate mereu la capăt.

În plus, îmi place foarte mult colecția musai de la Editura Art (foaia groasă, scrisul, felul în care e legată cartea – chestii care contează foarte mult pentru mine), ceea ce i-a dat cărții puncte în plus.

Și pentru că mi-a plăcut atât de mult, m-am gândit să share-uiesc cu voi câteva lecții despre care cred că ar trebui să ajungă la mai mulți dintre noi:

1. “Oamenii devin ceea ce aud că sunt. Dacă-i spui unui copil că poate face orice sau că nu e în stare de nimic, îți va demonstra că ai avut dreptate.”

Copiii sunt niște bureței care absorb tot ceea ce văd și aud în jurul lor. Dacă aveți copii, dați-le aripi. Educați-i cu blândețe și fără umilințe. Încurajați-i, creșteți-le stima de sine, ajutați-i să devină oameni întregi. Traumele din copilărie determină o mare parte din comportament și influențează alegerile în viața de adult.

2. “…ceea ce ne dorim cu toții atunci când suntem nevoiți să părăsim ceva: că totul se va prăbuși. Că nimic nu va funcționa fără noi. Că suntem de neînlocuit. Dar nu se va întâmpla nimic.”

Nimeni nu este de neînlocuit, oricât de dureros ar suna.

Nu se va dărâma compania dacă ne luăm toate zilele de concediu și nu ne verificăm e-mail-urile două săptămâni, nu ne va face nimeni statuie dacă lucrăm peste program sau stăm tot timpul cu telefonul de la serviciu în mână, ignorând lucrurile și oamenii care chiar contează pentru noi, n-o să se destrame lumea dacă nu o să facem totul perfect, dacă avem un moment de slăbiciune sau dacă nu respectăm toate standardele societății în care trăim. Orice ar fi, lumea merge înainte. Cu noi sau fără noi. Și cu cât ne dăm seama mai repede de acest lucru, cu atât mai repede ne putem concentra pe ceea ce contează pentru noi cu adevărat, ceea ce ne bucură, ceea ce ne face fericiți.

3. “Se spune uneori că tristețea e psihică, dorul e fizic. Alteori că tristețea e ca și cum ai avea o rană, iar dorul ca și cum ți s-ar amputa un braț. O frunză ofilită față de o tulpină ruptă. Tot ce crește suficient de aproape de ceea ce iubește ajunge, inevitabil, să aibă aceleași rădăcini. Putem vorbi despre pierdere, o putem procesa în timp, dar biologia ne forțează să trăim după anumite reguli: plantele spintecate pe mijloc mor, nu se vindecă.”

4. “Oamenii zic că a înnebunit pentru că oamenii care nu știu ce e singurătatea așa îi zic – nebunie.”

Citind într-un final Un bărbat pe nume Ove, mi-a plăcut mult faptul că Backman a abordat tema singurătății și lipsa de sens pe care le-o dă oamenilor care simt că nu mai au pe nimeni. Cred că sigurătatea e tare greu de dus și că, uneori, chiar și o fărâmă de empatie might help.

Pe mine m-a făcut să mă gândesc cu mai multă blândețe la oamenii care își duc viața singuri și mi-a reamintit că e foarte ușor să cădem în capcana etichetelor și categoriilor, fără să știm mai nimic despre poveștile lor.

Miezul cred că e faptul că trebuie să fim mai cu băgare de seamă, mai empatici și mai cu blândețe pentru că nu știm niciodată toată povestea.

5. “Pentru făptaș violul durează câteva minute. Pentru victimă nu se termină niciodată.”

E un subiect care pe mine mă doare mult și pe care mi-e greu să îl înțeleg pe deplin pentru că, din fericire, am fost ferită de abuzuri sexuale. Dar dacă e un lucru de care sunt absolut sigură, acesta e faptul că nu trebuie să ne oprim niciodată din a condamna violul și a susține victima.

Vedem și în societatea noastră faptul că vina cade mereu pe umerii victimei care a provocat, s-a îmbrăcat prea sumar, a ieșit noaptea pe stradă, s-a dus la agresor acasă, a consumat alcool, într-un cuvânt “a cerut-o”.

Cred sincer că e timpul să lăsăm în urmă această mentalitate toxică și să vedem violul drept ceea ce e, fără niciun fel de justificări: ABUZ.

Dacă n-ați citit Scandalul & Noi contra voastră, să știți că una dintre temele principale abordate de Backman este abuzul sexual și felul în care comunitatea se raportează la el, cu toate atitudinile sale dăunătoare, ba nepăsătoare, ba acuzatoare, care învinovățesc și destabilizează victima.

6. “Ura poate fi un sentiment foarte incitant. Lumea e mai ușor de înțeles și mai puțin înfricoșătoare dacă e împărțită în prieteni și dușmani, noi și ei, bine și rău. Cel mai simplu de unit un grup nu e iubirea, căci iubirea e greu de dus, cere sacrificii. Ura e simplă.”

Ura care i-a făcut pe oameni să se transforme în bestii de-a lungul istoriei nu este de fapt despre a fi negru sau alb, sărac sau bogat, educat sau needucat, prost sau deștept, ci despre eu versus celălalt, unde celălalt e mereu dușmanul.
E dușmanul față de care nu trebuie să ai milă, care NU e ca tine, care e rău, diferit, mai puțin valoros.

Uitați-vă la orice genocid din istorie și veți găsi același pattern: celălalt, dușmanul. Indiferent că e negru, evreu, țigan, din alt trib, bolnav, are altă religie, alt gen sau altă orientare sexuală – propaganda e aceeași: e dușmanul față de care nu trebuie să arătăm niciun fel de milă.

Neomul.

Și dacă ați auzit măcar o dată (sau ați spus voi înșivă măcar o dată) că țiganii, homosexualii, săracii, needucații sau orice altă categorie socială care, intr-un punct sau altul, a fost/este în vreun fel stigmatizată NU merită să aibă drept de vot sau dreptul de a face copii sau dreptul de a se căsători sau orice alt drept, să știți că e aceeași tehnică care a stat la baza sclaviei, legilor Jim Crow de segregare rasială, apartheid-ului, inegalități de gen, holocaustului, pogromurilor și a tuturor suferințelor cauzate de oameni altor oameni.

Gândiți-vă la asta ori de câte ori auziți pe cineva că altcineva NU ar merita să aibă aceleași drepturi ca voi și stopați orice fel de discurs al urii.

Ura n-a fost niciodată răspunsul.

7. “E atât de ușor să ne convingem unii pe alții să nu mai privim un om ca pe un om. Și când suficient de mulți oameni tac, o mână de voci pot da impresia că toată lumea urlă.”

E un sentiment de care mă lovesc adesea în social media, acest mediu care creează senzația distorsionată că adevărul e de partea celui care strigă mai tare. De multe ori pare că “majoritatea” sau “toată lumea” este de acord cu un lucru sau altul când de fapt e doar o mână de oameni care împrăștie informația.

E ceva ce am simțit înainte de referendumul pentru familia tradițională când senzația generală era că referendumul va trece fără probleme pentru că “majoritatea” românilor sunt ortodocși și sunt pro valori tradiționale, conservatoare și împotriva homosexualilor. Experiența ne-a arătat că menționarea explicită a femeii și bărbatului în Constituție nu era o problemă care preocupa în mod real societatea românească și că, de fapt, s-a făcut mult haz și s-au cheltuit mulți bani pentru nimic.

Cele două cărți ale lui Backman sunt și despre acceptarea celor diferiți de majoritate, și despre discriminarea pe baza orientării sexuale, și despre ura irațională față de tot ceea ce nu înțelegem sau față de ceea ce societatea ne spune că ar trebui să urâm.

Și e o lecție grozavă pe care o construiește în jurul unui personaj care mie mi-a fost tare drag: Benji.

8. “Ce este o comunitate? Suma alegerilor noastre.”

Observ de multe ori faptul că românii își doresc o “țară ca afară”, dar uită că, de fapt, societatea suntem noi și că dacă fiecare dintre noi și-ar face bucățica, chiar am avea țara la care visăm. Iar acest lucru e valabil la orice nivel, în orice comunitate.

Societatea are fața pe care noi alegem să i-o dăm prin ceea ce facem zilnic.

Știți cum e: dacă nu faci nimic timp de un an, așteptând marea oportunitate, la finalul anului vei avea zero rezultate. Dar dacă faci puțin în fiecare zi, la finalul anului poate nu vei avea mult, dar va fi mai mult decât nimic. Așa e și în cazul construirii unei comunități sau a unei societăți: nu trebuie să facem minuni și nici să mutăm munții din loc, ci doar să ne facem puținul fiecare. Puțin cu puțin, om cu om, vot cu vot, părere cu părere, acțiune responsabilă cu acțiune responsabilă vor avea puterea de a transforma  complet lumea în care trăim.

9. “Când eram mic taică-miu mă bătea dacă vărsam laptele. Asta nu m-a învățat să nu mai vărs. Ci doar m-a făcut să îmi fie frică de lapte. Să nu uiți asta.”

Respectul adevărat nu se naște niciodată din frică, ci din admirație.

Violența nu a fost niciodată răspunsul indiferent cât de grea a fost întrebarea. Din violență nu iese niciodată nimic bun și nimeni nu învață nicio lecție. Din violență se nasc frustrarea, neputința, furia, rușinea, ura, umilința și sentimentul că nu valorezi nimic.

Dacă aveți copii, creșteți-i fără violență. Dacă trăiți într-un mediu violent, cereți ajutor și eliberați-vă. Dacă vedeți violență în jurul vostru, luați măsuri. Nu interveniți direct și nu vă puneți viața în pericol, dar cereți ajutorul autorităților, nu rămâneți indiferenți în fața suferinței cuiva.

Apropo de asta, citisem zilele trecute că un taximentrist a văzut-o pe Alexandra Măceșanu urcându-se în mașina lui Dincă, ba chiar a doua zi părinții Alexandrei i-au fost clienți (îi cunoștea, o cunoștea și pe adolescentă), dar nu a spus nimic. Întrebat de polițiști de ce nu a spus nimic, replica sa a fost: nu era treaba mea.

10. “Și vine o nouă zi. Întodeauna vine. Timpul merge în același ritm, doar sentimentele au viteze diferite. Fiecare zi poate fi o viață întreagă sau o bătaie de inimă, depinde cu cine o petreci.”

Când am conștientizat prima dată existența timpului subiectiv, mi s-a părut o revelație extraordinară. Eram în liceu și tocmai citisem un filosof care vorbea despre felul în care se dilată timpul în mintea noastră, despre cum același timp are semnificații diferite în funcție de activitatea pe care o desfășurăm. Un lucru banal, dar la care nu mă gândisem până atunci în mod conștient 🙂

Acum, ori de câte ori, trec printr-un moment greu, încerc să îmi reamintesc faptul că timpul e același, doar eu îi simt greutatea, doar pe mine mă apasă curgerea lui. Și că orice ar fi, cu puțin noroc, va veni o nouă zi pentru mine, că nimic nu e permanent.

Similar, atunci când trăiesc un moment fericit, mă agăț de el și încerc din răsputeri să mă bucur de fiecare clipă, să fiu acolo prezentă tocmai pentru că știu că nimic nu e permanent.

Îmi place mult Backman pentru felul onest și simplu în care scrie despre teme importante din societatea lumii moderne și mă bucură faptul că este un autor atât de accesibil. Poate, astfel, lecțiile pe care le strecoară atât de frumos în scriitura sa vor ajunge la oameni care chiar au nevoie de ele 🙂

Dacă ați făcut ca mine și l-ați evitat pe Backman până acum, vă recomand cu drag orice carte scrisă de el: toate sunt scrise în același stil, cu același tip de povești, într-un mod care te pune pe gânduri, dar care are grijă ca la final să te lase cu inima mai plină.

Gânduri bune,

Cristina

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.